Cine moștenește averea, până la ce grad de rudenie se pot împărți bunurile din România
Codul civil din România prevede o serie de dispoziții foarte laborioase cu privire la dreptul moștenitorilor persoanei decedate. Există numeroase situații clar prevăzute și acoperite de legislația în vigoare, pentru ca oamenii să aibă proceduri bine definite, în momentul în care necazul se ivește în familia lor și o persoană apropiată încetează din viață.
Înainte de a vorbi despre moștenire sau succesiune, trebuie să punctăm faptul că nu ne referim aici la moștenirea testamentară, adică la acea situație în care persoana defunctă și-a exercitat dreptul de a dispune de bunurile sale din timpul vieții și de a le oferi după decesul său unei sau unor anumite persoane, conform bunului său plac.
În articolul acesta tratăm moștenirea prevăzută de Codul civil, fără testament, adică fără acel act prin care persoana decedată a transmis ce se va întâmpla cu averea sa după ce ea nu va mai exista.
Poți moșteni averea unor rude mai îndepărtate? Ce spune Codul civil – explicații pe înțelesul tuturor
Astfel, trebuie să știi că moștenitorii de drept ai unei persoane decedate pot fi:
-Soțul supraviețuitor;
-Copiii defunctului și toți ceilalți urmași ai acestora;
-Părinți și bunici ori străbunici, unde este cazul;
-Alte rude până la gradul al patrulea, inclusiv.
„Totuși, ce este important de reținut este faptul că toți acești moștenitori nu se pot prezenta pur și simplu pentru a-și primi partea de moștenire deoarece există o ordine de preferință. În funcție de această ordine se stabilește care este prioritatea succesorilor. Astfel, există patru clase de moștenitori legali, după cum urmează:
Clasa întâi (descendenți) – copiii și copiii acestora, adică nepoți și strănepoți (au dreptul la moștenire atât copiii naturali, cât și cei adoptați).
Clasa a doua (ascendenți și colaterali privilegiați) – mai exact, este vorba de părinți (ascendenți privilegiați) și de frați sau surori (colaterali privilegiați), inclusiv descendenții acestora, precum copii sau nepoți.
Clasa a treia (ascendenți ordinari) – bunici, străbunici (pe linie maternă sau paternă).
Clasa a patra (colaterali ordinari) – mai exact, rudele până la gradul al patrulea, precum mătuși, unchi, veri primari sau frații și surorile bunicilor”, conform unei analize olx.ro.